Skip to content Skip to footer

Cu bebelușul la stomatolog! Caria de biberon – cauze și reguli simple de prevenire

Dezvoltarea copilului în perioada de după naștere joacă un rol important pentru tot restul vieții. Unul dintre aspectele pe care trebuie să le luăm în considerare este că, până la vârsta de trei ani, copilul deja are întregul set de dinți temporari, în număr de 20.

Una dintre cele mai întâlnite maladii dentare la copiii de până la trei ani este „caria de biberon”, numită așa deoarece apare la copiii care beau lapte/băuturi îndulcite/sucuri de fructe, din biberoane, înainte de culcare, și care nu-și spală apoi dinții. După ce copilul adoarme, lichidul din biberon se răspândește în cavitatea bucală, favorizând dezvoltarea diferitor microorganisme. Suntparinte.md a discutat cu stomatologul Cornel Cazacu pentru a afla care sunt cauzele acestei maladii și cum poate fi prevenită.

Această afecțiune este una complexă, fiind determinată de mai mulți factori: bacteriile cariogene, carbohidrații fermentabili (pe care le conțin toate substanțele dulci) și factorii locali sau substratul dentar din cavitatea bucală.

Atât bacteriile cariogene, cât și carbohidrații se găsesc din abundență în salivă. Totuși, factorii declanșatori ai cariei pot fi favorizați de către părinți prin:

  • Înmuierea suzetei în miere sau zahăr.
  • Permisiunea de a dormi cu biberonul în gură.
  • Consumul, în cantitate mare, al sucurilor sau al altor lichide dulci.
  • Neglijarea igienei cavității bucale a copilului.
  • Alimentația nocturnă frecventă.
  • Amânarea trecerii la alimentația mixtă după vârsta de un an.

În faza incipientă, părinții pot observa pe suprafețele dinților apariția unor pete albe, care ulterior își schimbă culoarea în brun-închis și, concomitent, are loc distrugerea țesuturilor dure ale dinților.

În cazurile când caria este avansată, în locul erupției rămân doar resturi radiculare de culoare neagră. Pe măsură ce caria se dezvoltă, copilul poate acuza sensibilitate la diferiți excitanți termici, la dulce, poate simți dureri spontane însoțite de o stare de agitație.

Pentru a preveni apariția cariei de biberon, respectați câteva reguli obligatorii:

  • Mențineți zilnic igiena cavității orale a bebelușului, în special înainte de somn. Curățarea este efectuată chiar și la copiii cărora nu le-au apărut primii dinți de lapte – cu un șervețel moale sau cu o bucată de tifon. După apariția primilor dinți sunt utilizate periuțe speciale recomandate de către stomatolog, împreună cu tifon – pentru zonele unde dinții urmează să apară. Igiena va fi realizată după mesele principale, seara – obligatoriu înainte de somn.
  • Limitați alimentele și lichidele cu un conținut ridicat de zahăr, în special înainte de somn, pentru a nu permite scăderea Ph-ului salivei pe timp de noapte. În cazul în care au fost consumate dulciuri și lichide cu conținut ridicat de zahăr, este necesară clătirea gurei copilului cu apă plată, chiar și pe parcursul zilei.
  • Nu lăsați bebelușul să țină între dinți suzeta, timp îndelungat, pe parcursul zilei. Categoric, trebuie să doarmă fără ea. În același timp, nu înmuiați suzeta în miere sau în alte substanțe dulci. Atunci când aceasta este ținută între dinți mult timp, în jurul lor se acumulează salivă ce conține bacterii cariogene și resturi alimentare, afectând astfel dinții frontali, apoi cei laterali.
  • Consultați medicul stomatolog de la apariția primilor dinți de lapte și, ulterior, la fiecare jumătate de an, pentru a fi informați permanent despre starea sănătății cavității orale a copilului.

Cu regret, majoritatea copiilor ajung la medic în stadii avansate de afectare a dinților, deoarece mulți părinți neglijează sănătatea danturii de lapte la copii, fiind convinși că dinții se vor schimba peste o perioadă și copilul va avea alții sănătoși.

Îmbolnăvirea dinților de lapte sau a gingiei, orice proces inflamator în acea zonă sau administrarea unor preparate medicamentoase poate influența negativ dezvoltarea și apariția dinților permanenți. Consecințele vor fi resimțite pe parcursul întregii vieți.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.