„Copilul se plictisește de toate activitățile. Ce să fac?”. Psihologa vă spune cum să procedați
PreșcolarȘcolar

„Copilul se plictisește de toate activitățile. Ce să fac?”. Psihologa vă spune cum să procedați

By 14/02/2018 mai 22nd, 2020 No Comments

Sursa foto: Foto-simbol/Suntparinte.md

Este cunoscut faptul că copiii se plictisesc repede și mereu sunt interesați de lucruri noi. La o anumită vârstă însă, ei nu mai vor să facă nicio activitate, motivând că se plictisesc sau că sunt obosiți.

Elena povestește că fiul ei, de 5 ani, și-a pierdut interesul față de orice activitate. Băiatul spune că se plictisește și nu mai vrea să frecventeze lecțiile de pictură, antrenamentele de tenis sau alte activități:

„Am încercat să îl ducem la tot felul de activități intelectuale, creative sau sportive. Dacă la început e foarte entuziasmat, în scurt timp sau chiar după prima lecție el renunță, motivând că e obositor și plictisitor”.

Tânăra mamă se întreabă cum să procedeze mai departe: să-l lase în pace sau să insiste să meargă în continuare la activități, chiar dacă băiatul spune că nu vrea.

Pentru a-i oferi un răspuns, am discutat cu psihologa Irina Novac. Specialista susține că copiii din zilele noastre sunt diferiți de cei din generațiile trecute. Ei sunt obișnuiți să obțină totul repede, ușor, fără muncă și fără mare efort. Ca urmare, interesul lor se stinge foarte repede.

Nu fiți nemulțumit dacă copilul se plictisește. Nu-l comparați!

Irina Novac recomandă părinților să nu acuze copilul atunci când acesta spune că se plictisește și este obosit:

„În acest caz, avem un copil care este în căutarea unei activități care să-i aducă plăcere pe termen lung, altfel spus – este în căutarea unui hobby. El abia își creează schema motivației, a ambiției și a perseverenței. Atunci când copilul spune că nu mai vrea să meargă la o anumită activitate, părinții nu trebuie să îl acuze pe copil sau să îl compare cu alții”.

Părinții trebuie să susțină copilul, să nu insiste ca el să facă activitățile care nu-i plac și, în același timp, să nu-l bombardeze cu altele noi.

Faceți o pauză! Copilul va reevalua activitățile și va dori să participe din nou la ele!

Principala problemă este că aceste activități nu-i creează copilului o legătură emoțională pe termen lung. El încă nu a găsit sens în ceea ce a făcut, chiar dacă-i reușea. Totodată, probabil, legătura cu profesorul său și cu mediul de acolo îi stinge dorința de a mai merge în acel loc. Uneori, relațiile cu ceilalți copii nu sunt cele mai bune, astfel el este descurajat și va refuza să mai meargă acolo.

Suprimarea curiozității poate fi influențată și de gadgeturi. Ecranul de la calculator, tabletă sau telefon oferă stimuli puternici, care dezvoltă simțurile copilului la un nivel înalt. Atunci când copilul încearcă să facă aceleași lucruri în viața reală, nu simte aceleași emoții și simte o stare de plictiseală.

Cum să descoperiți talentul copilului

  • Urmăriți activitățile copilului în timpul jocului, precum și inițiativele lui.
  • Discutați cât mai des cu el și întrebați-l ce i-ar plăcea să facă.
  • Fiți atenți la interesele lui și încurajați-l să facă ceea ce îi place.
  • Discutați cu pedagogii și profesorii despre capacitățile copilului.
  • Nu decideți pentru el ce profesie să aleagă când va fi adult.
  • Încurajați-l, chiar dacă se deosebește de cei din jur. Numai așa va continua să facă ceea ce îi place, fără frica de a fi respins de către ceilalți.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.