Școlar

Copilul meu nu a frecventat grădinița. Cum să obțin Raportul de maturitate școlară?

Postat de mai 15, 2020 No Comments

În acest an, Raportul de maturitate școlară va putea fi prezentat la începutul anului de studii, adică în luna septembrie. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a anunțat că nu este obligatorie prezentarea Raportului în ziua depunerii dosarului pentru înscrierea în clasa I, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

După acest anunț, mai mulți părinți ne-au întrebat cum pot să obțină Raportul, dacă copiii lor nu au mers la grădiniță/în grupa pregătitoare, din diverse motive.

Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a mun. Chișinău, ne-a spus că Raportul, în cazul copiilor care nu au frecventat grădinița/grupa pregătitoare, va fi realizat de Centrul Psihosociopedagogic Chișinău (str. Veronica Micle, 4A). Puteți contacta instituția la numărul de telefon: 022 270 667.

În cazul copiilor din alte localități, părinții trebuie să se adreseze la Serviciul de Asistență Psihopedagogică din raion, instituție care se află în subordinea direcțiilor de învățământ raionale.

Vedeți AICI lista și contactele Serviciilor de Asistență Psihopedagogică din fiecare raion.

Raportul de maturitate școlară conține informații despre dezvoltarea fizică, socioemoțională, cognitivă, cea a limbajului și comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și aptitudinilor de învățare a copiilor.

Dacă copilul a frecventat grupa pregătitoare, Raportul este eliberat părintelui/reprezentantului legal al copilului de către instituția preșcolară. Evaluarea maturității școlare va fi realizată obligatoriu în prezența părintelui.

Amintim că părinții își vor putea înscrie copiii în clasa I începând cu ziua de 21 mai. Înscrierea copiilor în instituțiile de învățământ din mun. Chișinău are loc prin intermediul platformei online escoala.chisinau.md.

Lasă un comentariu