PreșcolarȘtiri

Copiii vor putea să se afle în grădiniță 5-7 ore pe zi, după redeschidere

By iulie 28, 2020 No Comments

Sursa foto: Suntparinte.md/Foto-simbol

Copiii se vor afla în grădiniță circa 5-7 ore pe zi, după ce vor fi redeschise instituțiile de educație timpurie din Chișinău. În prima etapă, vor reveni în grupe copiii de 4-6 ani, după care cei de 2-4 ani, în funcție de situația epidemiologică din țară.

„Pentru întreaga perioadă, cât va persista pericolul de infectare, va fi stabilit un program redus de activitate – nu mai mare de 7-9 ore pentru instituție, dar cu aflarea copiilor în instituție nu mai mult de 5-7 ore”, a menționat viceprimara Angela Cutasevici, la ședința Primăriei Chișinău.

Managerii fiecărei instituții de educație timpurie urmează să elaboreze un raport de autoevaluare privind redeschiderea instituțiilor și vor asigura grădinițele cu săpun, dezinfectant și alte produse de igienă.

În perioada 17–23 iulie au fost înregistrate 13 cazuri noi de COVID-19 în rândul angajaților din instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău. Șase persoane activează în instituțiile preșcolare, celelalte șapte – în instituțiile de învățământ secundar. În prezent, 25 de angajați din cadrul instituțiilor educaționale sunt diagnosticați pozitiv cu COVID-19.

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis să prelungească starea de urgență în sănătate publică până pe data de 31 august. Decizia a fost luată ca urmare a menținerii numărului mare de cazuri de infectare cu noul tip de Coronavirus. Grădinițele din Republica Moldova vor rămâne închise până la 1 septembrie.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.