Școlar

Copiii din Chișinău vor fi înscriși online în clasa I. Detalii despre platforma e-scoala.md

By noiembrie 12, 2018 No Comments

Actualizare (01.04.2019). De astăzi, părinții din municipiul Chișinău își pot înscrie online copilul în clasa I. Primăria a lansat platforma online escoala.chisinau.md, disponibilă atât pentru copiii din capitală, cât și pentru cei din suburbii. 

Accesați AICI pentru detalii despre procedura de înscriere.

Începând cu anul de studii 2019-2020, copiii vor fi înscriși online în clasa I. Sistemul de înscriere va include 124 de instituții de învățământ primar și secundar publice din municipiul Chișinău. Autoritățile cred că astfel vor asigura transparență în procesul de înscriere, vor minimaliza riscurile de corupție, precum și vor optimiza procesul de stocare și de prelucrare a rezultatelor înscrierii. 

Șefa Direcției generale educație, cultură, tineret și sport (DGECTS), Rodica Guțu, susține că procedura de înscriere va fi asemănătoare celei de pe platforma egradinita.md. Părintele va scana actele necesare și le va expedia către „Call Center”. Ulterior, informațiile vor fi verificate în conformitate cu districtul școlar.

Direcția deja a desemnat persoana responsabilă de gestionarea sistemului online de înscriere a copiilor, a elaborat caietul de sarcini, termenii de referință și a înaintat spre publicare în Buletinul de Achiziții Publice.

„Problema cu care presupunem că ne vom confrunta o reprezintă districtele școlare. Nu avem o hartă electronică privind amplasarea instituțiilor de învățământ și nici pentru blocurile ce sunt date în exploatare în fiecare an. După ce părinții vor sesiza „Call Center”, responsabilii vor merge pe teren, vor verifica informația, după care vor completa districtul cu blocul dat în exploatare”, a menționat Rodica Guțu.

Printre problemele cu care se confruntă părinții la înscrierea copiilor în clasa I se numără: 

  • Solicitarea taxelor pentru realizarea înscrierii în clasa I.
  • Constrângerea părinților cu privire la completarea cererii de aderare la asociația obștească pentru realizarea înscrierii în clasa I.
  • Lipsa membrilor comisiei de școlarizare din instituție în momentul prezentării părinților pentru depunerea cererii de înscriere, și anume aflarea în concediu de vară a angajaților.
  • Instituirea listelor suplimentare de înscriere a copiilor în clasa I (a registrului de rezervă).
  • Solicitarea raportului cu privire la rezultatele evaluării maturității școlare, în pofida deținerii raportului de dezvoltare fizică, eliberat de instituția preșcolară.

În anul curent de studii, înscrierea copiilor în clasa I a avut loc în perioada 1 aprilie-23 august. Înscrierea copiilor pentru anul de studii curent s-a desfășurat în 136 de instituții de învățământ primar și secundar publice și private din mun. Chișinău, cu înscrierea a 9.600 de copii repartizați în 345 de clase.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.