ȘcolarȘtiri

Condiții noi de înscriere a copiilor în clasa I! Un alt document va fi obligatoriu

Postat de martie 28, 2016 No Comments

Noi reguli pentru înscrierea copiilor în clasa I, anul de studii 2016-2017. Astfel, părinții sau reprezentanții urmează să prezinte și Raportul despre dezvoltarea fizică, socioemoțională, cognitivă, a limbajului și comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare la finele grupei pregătitoare (pentru copiii care au frecventat grupa pregătitoare). 

Raportul este eliberat părintelui/reprezentantului legal al copilului de către instituția preșcolară.

Conform noii Metodologii de înscriere a copiilor în clasa I, „comisia raională/municipală de școlarizare organizează procesul de evaluare a maturității școlare și psihosomatice a copiilor care nu au împlinit vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar, nu au frecventat grupa pregătitoare și ai căror părinți solicită înmatricularea în clasa I. Evaluarea maturității școlare se va realiza obligatoriu în prezența părinților”.

În acest sens, administrațiile grădinițelor și educatorii vor fi informați despre necesitatea elaborării Raportului respectiv mai devreme, în contextul în care, începând cu 1 aprilie curent, veți putea depune cererea de înscriere a copilului în clasa I.

Totodată, au fost completate responsabilitățile și competențele Comisiei raionale/municipale de școlarizare, care va identifica micuții cu cerințe educaționale speciale și va întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de învățare. De asemenea, membrii Comisiei vor consilia părinții copiilor cu deficiențe senzoriale, în caz de necesitate, în luarea deciziei asupra instituției în care va fi înscris copilul în clasa I.

Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I are drept scop asigurarea accesului la educație al fiecărui copil. Ea stabilește condițiile și procesul de înscriere a copiilor în clasa I, în conformitate cu prevederile Codului educației al Republicii Moldova.

Lasă un comentariu