ȘtiriUtil pentru părinți

Cererile privind solicitarea indemnizației pentru îngrijirea copilului pot fi depuse online

By octombrie 27, 2016 No Comments

Persoanele care vor să depună cerere pentru a obține indemnizații din partea statului pentru îngrijirea copiilor o pot face online. Acest lucru este posibil odată cu lansarea serviciului inovativ pentru Republica Moldova „e–Cerere Indemnizații Familiilor cu Copii”.

Serviciul va facilita accesul persoanelor care vor să solicite indemnizația pentru copii, va micșora perioada de solicitare a indemnizațiilor și va reduce perioada de prestare a acestui serviciu. De asemenea, familiile cu copii nu vor mai fi nevoite să prezinte actele necesare pentru stabilirea indemnizațiilor, deoarece toată informația necesară va fi preluată din baza datelor din Registru de Stat al Populației și Registrul de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale.

Familiile cu copii vor depune cererea pentru următoarele tipuri de indemnizaţii:

  • indemnizaţia unică la naşterea copilului;
  • indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani (pentru persoane asigurate);
  • indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 1,5 ani (pentru persoane neasigurate).

„Serviciul este unul inovativ pentru țara noastră. El facilitează accesibilitatea beneficiarilor la solicitarea indemnizațiilor pentru îngrijirea copilului. Ne propunem prin politicile promovate de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și în colaborare cu alte instituții ale statului să dezvoltăm mai multe servicii online de depunere a cererii pentru solicitarea unui spectru mai larg de prestații, cum ar fi: pensii, alocații și indemnizații”, a menționat ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș.

Cererea de solicitare a indemnizațiilor în regim online poate fi depusă pe portalul guvernamental unic al serviciilor publice (www.servicii.gov.md) sau pe pagina oficială a Casei Naționale de Asigurări Sociale (www.cnas.md).

Dacă doriți să depuneți online cerere, introduceți IDNP-ul solicitantului şi IDNP-ul copilului (copiilor), selectați tipul de indemnizaţie adresată familiilor cu copii și completați pentru fiecare tip de indemnizaţie separat.

Cererea se acceptă numai în cazul în care solicitantul şi copilul sunt înregistraţi în Registrul de stat al populaţiei și se confirmă relaţia de rudenie între solicitant şi copil, în baza informaţiei din Registrul de stat al populaţiei.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.