Skip to content Skip to footer

Ce vrei să mănânce copilul tău la grădiniță? Direcția educație Chișinău te invită să participi la elaborarea meniului

Direcția generală educație, tineret și sport Chișinău invită toți părinții și alți reprezentanți ai societății civile să se implice în elaborarea noului meniu-model alimentar (sezonul vară – toamnă) pentru copiii din creșe și grădinițe. Propunerile vor fi colectate în perioada 1 martie-1 mai curent.

Meniul-model este întocmit de două ori pe an pentru perioada iarnă-primăvară şi vară-toamnă, în conformitate cu prevederile meniului-model recomandat de Ministerul Sănătăţii, prin ordinul MS nr. 638 din 12.08.2016 cu privire la implementarea Recomandărilor pentru un regim alimentar sănătos şi activitate adecvată în instituţiile de învăţământ. 

Iniţial, meniul-model este întocmit de către Direcție, ulterior coordonat cu Centrul de Sănătate Publică Chișinău.

Totodată, Direcția educație îndeamnă părinții să discute, despre problemele ce pot interveni, cu directorii grădinițelor, cu șefii de direcție pe sector sau să se înscrie în audiență la șeful DGETS, pentru a analiza problemele identificate și pentru a le soluționa conform normelor legale în vigoare.

Persoană de contact, Coralia Babcenco, tel.: 022-235-296
Adresa de e-mail: alimentatie.dgets2020@gmail.com

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.