Copilul care nu vrea să împartă jucăriile NU este unul egoist. Cum să procedați în acest caz

Copilul mai mare (6 ani) nu vrea să împartă jucăriile lui cu copilul mai mic (3 ani). Cred că aceasta vine de la gelozia față de al doilea copil în familie. Odată ce a apărut frățiorul/surioara, copilul e nevoit să împartă totul (atenția, părinții, jucăriile) cu cel mic, dar ce facem noi, părinții? Cum să procedăm…

Prima zi de verificare a alimentației din grădinițe: terciuri în exces și lipsă de legume proaspete

Excesul de terciuri și lipsa legumelor proaspete sunt problemele principale depistate de comisia pentru controlul alimentaţiei în grădinițele din municipiul Chișinău. Grupul de lucru a efectuat astăzi primul control în instituțiile de învățământ preșcolar din capitală și a verificat în ce măsură meniurile din grădinițe corespund cu meniul-model elaborat de Centrul municipal de Sănătate Publică, precum și…

Activități simple și distractive pentru cei mici, în perioada caldă a anului

Copiii au energie nesecată și sunt mereu în căutare de lucruri interesante care să-i distreze. Vara este perioada când cei mici au posibilitatea să exploreze în lung și-n lat dealurile și văile, să descopere insectele și plantele, să cunoască păsările și animalele. Anume în această perioadă părinții pot organiza o sumedenie de activități în aer liber, care…

Alimentația în grădinițele din Chișinău va fi monitorizată. Părinți: Copiii au fost hrăniți doar cu terciuri și lapte

De mai bine de un an, problema alimentației în grădinițe a devenit un subiect dezbătut fie din cauza insuficienței de fructe și legume, fie din cauza produselor de proastă calitate sau chiar cu termen expirat. Câțiva părinți, membri ai grupului „Părinți Solidari”, au venit astăzi la ședința Primăriei Chișinău, fiind nemulțumiți de alimentația precară și nesănătoasă…

În atenția părinților! Începând cu 1 septembrie, veți înregistra copiii la grădiniță doar ONLINE

Din această toamnă, toți copiii din Chișinău vor putea fi înregistrați la grădinițe doar în mod online. Platforma de înregistrare www.inscriere-gradinite.md a fost lansată astăzi, însă va fi funcțională abia la 1 septembrie curent. Site-ul va fi accesibil doar pentru părinții care doresc să își înscrie copiii la una dintre cele 130 de grădinițe din capitală,…

De astăzi, 31 de grădinițe din Chișinău sunt închise. Explicația Primăriei și Ministerului Educației

De astăzi, 31 de grădinițe din Chișinău își sistează activitatea, unele dintre ele – până la sfârșitul vacanței de vară. Un ordin în acest sens a fost semnat de șeful interimar al Direcției generale educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș. Conform documentului, își sistează activitatea mai multe instituții de educație timpurie din sectorul Botanica, Centru,…

A fost EXCLUS din regulament termenul de 42 de zile pentru închiderea grădinițelor pe timp de vară

Termenul de 42 de zile pentru sistarea activității grădinițelor a fost exclus din Regulamentul-tip de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie. Grădinițele vor funcționa continuu, pe durata întregului an, iar durata vacanței va fi stabilită după consultarea prealabilă a părinților. Un Ordin în acest sens a fost semnat astăzi de către viceministrul Educației Lilia Pogolșa.…