Căsuța lui Moș Crăciun a fost deschisă în Scuarul Catedralei din Chișinău
Știri

Căsuța lui Moș Crăciun a fost deschisă în Scuarul Catedralei din Chișinău

Sursa foto: chisinau.md

Căsuța lui Moș Crăciun a fost inaugurată ieri-seara, în scuarul Catedralei, în preajma Arcului de Triumf din Chișinău. Reședința Moșului va putea fi vizitată zilnic de copii, de la 17:00 până la 19:00, iar în weekend de la 14:00 la 19:00.

Astfel, cei mici, care n-au reușit să scrie o scrisoare cu dorințe de Anul Nou, pot veni în centrul capitalei să-i șoptească lui Moș Crăciun dorințele lor, să se fotografieze, să cânte și să recite poezii.

La inaugurarea reședinței Moșului, cei mici au recitat poezii, au cântat, au dansat și i-au transmis scrisorile Moșului. Edilul capitalei, Ion Ceban, a felicitat locuitorii orașului cu prilejul sărbătorilor, urându-le un an îmbelșugat, cu sănătate și bucurii.  

Seara a continuat cu un program muzical de colinde şi cântece de Crăciun, prezentat de colectivele școlilor de muzică din oraș, precum și de artiștii autohtoni. În Scuarul Catedralei a mai evoluat Orchestra Ministerului Afacerilor Interne, cu o suită de melodii de Crăciun.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Chișinău și Direcția cultură. Pe parcursul sărbătorilor de iarnă, în centrul capitalei vor fi organizate diverse activități cultural-artistice. 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.