Cadrele didactice vor merge zilnic la serviciu. Toate olimpiadele republicane, amânate până la 1 aprilie
Știri

Cadrele didactice vor merge zilnic la serviciu. Toate olimpiadele republicane, amânate până la 1 aprilie

Organizarea olimpiadelor republicane va fi suspendată până la 1 aprilie curent, pentru a evita riscul infectării cu COVID-19. În schimb, angajații instituțiilor de învățământ/culturale/sportive își vor desfășura activitatea conform graficului de lucru. La cererea angajatului, va putea fi acordat concediul. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, la ședința celulei de criză a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. 

Modalitatea de recuperare a orelor de studiu va fi stabilită ulterior. Diriginții și educatorii sunt îndemnați să monitorizeze zilnic starea sănătății în rândul elevilor/copiilor (prin contact telefonic şi alte mijloace tehnice de comunicare). Totodată, cadrele didactice sunt încurajate să propună elevilor/studenților diverse activități, inclusiv teme pentru acasă, precum și activități în cămine.

Printre recomandările Ministerului se numără și:

  • igienizarea tuturor spațiilor cu substanțe dezinfectante pe bază de alcool (70%);
  • informarea părinților/reprezentanților legali ai copiilor, precum și elevilor, studenților să evite expunerea în spațiile aglomerate și să încerce, pe cât posibil, să nu părăsească domiciliul;
  • suspendarea procesului de studii și pentru studenții implicați în stagii de practică de orice tip (la întreprinderi, bănci etc.) ;
  • studenții nu pot fi obligați să plece din cămine. Cei care vor rămâne vor respecta toate măsurile de profilaxie epidemiologică și vor fi monitorizați permanent de conducerea instituției;
  • neadmiterea persoanelor străine în blocurile de studii, cămine, precum și anularea tuturor manifestațiilor de ordin intern.

Menționăm că, de astăzi, procesul educațional în grădinițe, școli și universități a fost sistat până pe data de 23 martie, din cauza confirmării a două cazuri noi de COVID-19.

Pentru a reduce riscul infecției, respectați următoarele reguli: 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.