Skip to content Skip to footer

Bulimia la adolescenți – boala periculoasă care nu se vede

Bulimia este una dintre dereglările alimentare întâlnite la adolescenți. Persoanele care suferă de bulimie consumă mâncare în cantități mari, într-un timp scurt, iar apoi își provoacă vomă pentru a elibera organismul de hrană. Psihologii susțin că aceasta este, mai dregrabă, o afecțiune emoțională.

Cauzele bulimiei

Ana Niculaeș, psiholog la Centrul de Asistență Psihologică „Consuela”, susține că bulimia poate fi provocată de probleme emoționale. Deseori, în spatele bulimiei se află sentimente de respingere, abandon, nedreptate sau umilire în relația cu părinții, în special în relația cu mama.

Afecțiunea poate fi declanșată de faptul că adolescenții se află într-o perioadă când corpul lor se transformă și nu sunt mulțumiți de felul cum arată. Din acest motiv, unii adolescenți încearcă să recurgă la gesturi extreme și tind spre perfecțiune din punctul de vedere al greutății corporale. Aceasta însă se poate transforma într-o obsesie, cu urmări grave.

Simptome

În cele mai dese cazuri, persoanele care suferă de bulimie întreprind pe ascuns diverse măsuri pentru a libera organismul de mâncare. De aceea, este mai greu ca părinții și cei apropiați să observe că adolescentul suferă de această afecțiune.

Printre simptome se numără: frica de a adăuga în greutate, ținerea cu strictețe a dietelor pentru slăbit, nemulțumirea de aspectul fizic, mâncarea în exces într-un termen scurt, exercițiile fizice în exces etc.

De asemenea, persoanele care suferă de bulimie pot avea des amărăciune și acreală în gură, simptome care pot apărea după provocarea vomei.

Consecințe

Bulemia poate avea multe consecințe, cum ar fi:

  • gastrita;
  • esofagita erozivă (inflamația esofagului, însoțită de ulcerații la nivelul mucoasei);
  • afectarea tractului gastrointestinal;
  • dezechilibru hidroelectrolitic (valoarea anormală a sodiului, potasiului și a altor electroliți din sânge);
  • malnutriția, cauzată de laxative care nu permit absorbția de către organism a nutrienților și microelementelor;
  • schimbarea comportamentului;
  • afectarea dezvoltării psihice a adolescentului.

Cum poate fi prevenită

Radu Guțuleac, medic urolog-androlog în cadrul Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”, a relatat pentru suntparinte.md că, pentru a preveni dezvoltarea acestei afecțiuni, este nevoie ca părinții să promoveze cultura mesei – luarea meselor în familie să devină o tradiție. Este nevoie să se țină cont de faptul că fiecare persoană trebuie să aibă câte trei mese și două gustări pe zi.

Mai mult, masa trebuie să fie luată timp de 20-30 de minute, ca persoana să aibă simțul de sațietate. Asta, deoarece persoanele care suferă de bulimie consumă o cantitate mare de hrană într-un timp foarte scurt, 2-3 minute, după care își provoacă vomă pentru a curăța organismul.

Este nevoie să se țină cont de preferințele adolescentului – să îi fie oferită mâncarea pe care el o preferă, pentru ca acesta să savureze hrana și să nu mănânce în grabă. Astfel, el nu va avea starea de foame și va simți sațietate.

Dacă observați că adolescentul dumneavoastră are probleme de alimentație, trebuie să vă adresați unui specialist: medic de familie, nutriționist, pediatru sau psiholog.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.