Icoanele, prezente în unele școli din Moldova. „Creează disconfort psihologic pentru elevii care au alte convingeri religioase”

Învățământul în Republica Moldova este laic, potrivit Constituției. Ca urmare, statul este obligat să ofere condiții egale la educație pentru toți elevii, indiferent de convingerile religioase. Totuși, de multe ori, acest drept este încălcat în unele școli din țară, unde sunt amplasate icoane în holuri sau în sălile de clasă. Unii specialiști menționează că icoanele…

„Munca înseamnă experiență și independență financiară”. Anastasia Sava – o elevă de 16 ani, care a ales să lucreze în vacanță

Vacanță, odihnă, distracție! Cu aceste cuvinte se asociază, pentru mulți elevi, ultimul sunet. În timpul vacanței, majoritatea elevilor uită de școală și se odihnesc. Unii tineri însă decid să renunțe parțial la odihnă și să muncească în perioada celor trei luni de vară. Motivele sunt diverse: bani, experienţă sau comunicare cu persoane noi. „Munca îmi oferă experiență…

„Învățăm să prețuim viața și să devenim mai toleranți, cu ajutorul filmelor”. Un curs opțional îi ajută pe elevi să vadă cu alți ochi problemele sociale

Sărăcia, relațiile dificile în familie, problema copiilor străzii sau a copiilor cu dizabilități și soluționarea conflictelor. Toate aceste lucruri sunt abordate în cadrul cursului „Educație prin film”, care este predat opțional în aproximativ 300 de școli din țară. Scopul acestui obiect este creşterea gradului de conştientizare a tinerilor cu privire la problemele sociale actuale, precum şi iniţierea…

Adolescentul suferă de depresie? Află care sunt cauzele și cum intervii

Depresia la adolescent are aspecte clinice asemănătoare cu cele ale adultului. Copilul este nefericit, apatic și îngrijorat de viitorul lui, manifestă negativism în tot ceea ce întreprinde și adesea are idei de sinucidere. Este foarte important ca maturii să atragă atenția la comportamentul adolescentului și să-l ajute să depășească această stare. Simptomele și cauzele depresiei…

Campion la 14 ani. Elevul care face sport de performanță, antrenându-se în subsolul școlii

La 14 ani, a reușit să atingă cele mai înalte performanțe în domeniul boxului. Vorbim despre elevul Liceului Teoretic „Varnița”, Mihail Țăranu, care a cucerit titlul de campion național la box. Astfel, el a demonstrat că poți obține rezultate foarte înalte chiar dacă te antrenezi în subsolul școlii. Primii pași în box i-a făcut în…

Fiecare copil merită o copilărie fericită! Dacă ești martorul unui caz de abuz, raportează-l

Violenţa asupra copiilor este un fenomen foarte des întâlnit în societatea noastră. Dacă credeți că un copil este abuzat fizic, emoţional, sexual sau este exploatat prin muncă, raportați cazul. Ați putea fi singura persoană care-l poate ajuta pe copil.  „Mai avem oameni care cred că femeia nebătută este ca o casă nemăturată” La nivel de societate,…

„Dacă lucrezi bine pe hârtie, nu ai timp pentru copii”! Ce spun unii profesori despre reducerea numărului de rapoarte obligatorii

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a redus, de la 1 ianuarie, documentația școlară, în medie, cu 36 la sută. Scopul acestei acțiuni este debirocratizarea sistemului, susțin reprezentanții Ministerului. De cealaltă parte, unii profesori spun că documentația școlară nu a fost redusă, ci sistematizată, și că au în continuare o sumedenie de rapoarte de îndeplinit. „Documentația…

(FOTO) Liceul Teoretic din Edineț – o instituție performantă cu pedagogi profesioniști. „Ne dezvoltăm din toate punctele de vedere”

Cabinete utilate, bibliotecă dotată, cantină atrăgătoare și pedagogi profesioniști. Toate acestea pot fi găsite în Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, din orașul Edineț – o școală modernă, care oferă oportunități de dezvoltare pentru elevi. Un grup de elevi din cadrul instituției a decis să afle părerea colegilor despre școala în care învață și ce lucruri ar…

Teatrul social – o poveste reală prin care elevii învață să nu-și discrimineze colegii cu dizabilități

Discriminarea are diverse forme și poate fi întâlnită foarte des. Aceasta însă poate fi eliminată, prin educarea noii generații de a deveni tolerantă și empatică. De șase ani, Asociația Keystone Moldova desfășoară spectacole de teatru social în școlile din țară, cu scopul de a descuraja discriminarea în rândul tinerilor. Lecţia de limba română. Andrei și…