„Atunci nu știam cum pot ajuta, bine că era tata alături”. Sute de copii din țară învață cum să acționeze în situațiile de urgență

Elevi din zece școli din sudul țării au învățat, la Cahul, cum să reacționeze în situații de pericol. Activitatea face parte din seria de instruiri zonale cu genericul „Împreună reducem riscurile”, care se desfășoară pe parcursul lunii curente în mai multe raioane. Ion Covaș, unul dintre participanții la „Școala securității”, este elev în anul I…

Lista încălcărilor depistate la grădinița „Lăstăraș”. Ruslan Codreanu: „Să fie eliberați toți!”

Serviciile extracurriculare din cadrul școlii primare-grădinițe nr. 199 „Lăstăraș” sunt prestate contra plată de asociația cu același nume în locul orelor prevăzute în curriculum. Mai mult decât atât, asociația a prestat aceste servicii ilegal în perioada 2016-2017, întrucât nu obținuse autorizație de la Minister. Sunt doar câteva dintre încălcările depistate de grupul de lucru care a examinat situația…

Peste 80% dintre respondenți au spus DA introducerii obligatorii a uniformelor școlare

Peste 80% dintre respondenții chestionarului privind introducerea uniformelor susțin că elevii trebuie să aibă uniformă școlară. În același timp, 78,4% cred că uniforma este un semn distinctiv al școlii, care îl face pe elev să se simtă egal și disciplinat. Totuși, o decizie în acest sens încă nu a fost luată, urmând să fie organizate discuții cu…

Cei patru pași pentru o nutriție echilibrată, de la nutriționista Victoria Ursu

O alimentație sănătoasă înseamnă o alimentație echilibrată, mai ales că multe probleme de sănătate își au cauza, precum și soluția chiar „în farfurie”. Îmbunătățirea calității vieții nu presupune excluderea mâncărurilor preferate sau respectarea unei diete bazate doar pe legume și fructe, ci respectarea unei alimentații proprii, evitarea excesului de mâncare și gestionarea stărilor emoționale.  Victoria…

Noutate pe platforma egradinita.md: Au fost lansate un Centru de apel și o adresă electronică

Părinții care întâlnesc dificultăți la înscrierea copiilor în grădinițe sau care doresc să anunțe autoritățile despre anumite probleme o pot face prin intermediul unui apel sau al unui mesaj pe adresa de e-mail. Autoritățile municipale au lansat în această săptămână un Centru de apel și o adresă electronică pentru acest proiect. Primarul interimar al capitalei,…

Mâncatul emoțional începe încă în copilărie. Ce ascunde acest obicei periculos și cum scăpăm de el

Pentru mulţi preadolescenți sau adulți, mâncarea nu reprezintă doar o modalitate de a satisface o necesitate fiziologică, ci și o metodă de a depăși stresul, tristețea, plictiseala, anxietatea etc. Specialiștii recunosc că alimentele nu soluționează problema/cauza disconfortului emoțional. Din contra, acestea pot servi drept sursă pentru un nou disconfort emoțional.  Ana Niculaeș, psiholog în cadrul Cabinetului…

„Business de familie și taxe lunare de 1.400 de lei de la fiecare părinte” la grădinița „Lăstăraș” din Chișinău

„Este un fel de business de familie și un exemplu despre tot sistemul de gestionare a grădinițelor din Chișinău, care nu s-a bucurat de atenție până acum”. Așa a comentat primarul interimar, Ruslan Codreanu, situația de la Şcoala primară-grădiniţă nr. 199 „Lăstăraș”, unde fostul director, care a activat mai bine de 10 ani, ar fi lăsat…

Intră în vacanța de vară! Peste 100 de grădinițe din Chișinău vor fi închise temporar

Începând cu data de 2 iunie curent, 106 grădinițe din municipiul Chișinău își vor sista activitatea timp de o lună, din motiv că angajații vor merge în vacanța de vară. În același timp, 53 de instituții vor activa în regim obișnuit. Anunțul a fost făcut astăzi de șefa interimară a Direcției generale educație, tineret și sport,…