Parenting

A intrat în istoria Australiei! O senatoare și-a alăptat copilul chiar în timpul unei ședințe în Parlament

Postat de mai 11, 2017 No Comments

Un copil de două luni a intrat în istoria Australiei, devenind primul copil care a fost alăptat în timpul ședinței în Parlament. Fetița se numește Alia Joy și este fiica senatoarei Larissa Waters, din Queensland.

Senatoarea, lider adjunct al Partidului Verzilor din Australia, a revenit marți din concediul de maternitate, împreună cu cea de-a doua fiică a sa, scrie CNN.

Când micuței Alia i s-a făcut foame, mama sa a decis să o alăpteze, fără să se simtă stânjenită de prezența colegilor din Parlament. Momentul a fost imortalizat și publicat pe rețelele sociale, unde a ajuns viral în doar câteva ore.

„Sunt mândră că fiica mea Alia este primul copil alăptat în Parlamentul federal! Avem nevoie de mai multe femei și mai mulți părinți în Parlament”, a scris senatoarea pe pagina sa de Twitter.

Amintim că, în ianuarie 2016, deputata spaniolă Carolina Bescansa, din partidul Podemos (Putem n. red.), a fost criticată de mai mulți politicieni după a venit cu bebelușul său în sala Palamentului și l-a alăptat în timpul ședinței.

În discursul său, deputata a apărat dreptul fiecărui părinte de a-și crește copilul în orice mod „ei sunt în stare sau doresc”.

Lasă un comentariu