Skip to content Skip to footer

98 de mame, care reclamau abuzuri în maternități, se adresează repetat premierului Pavel Filip

Cele 98 de mame, care recent reclamau abuzuri în maternități, se adresează repetat șefului Executivului, Pavel Filip. Grupul de inițiativă a trimis un apel repetat în adresa premierului, prin care cere organizarea unei ședințe de evaluare a situației existente în sistemul medical, a măsurilor întreprinse după depunerea declarației, precum și a impactului lor.

Astăzi se împlinesc două luni de când 98 de femei au depus o declarație la Guvern, prin care reclamă corupție, incompetență și rele tratamente în sistemul medical perinatal. Semnatarele, care nu au primit încă niciun răspuns din partea premierului, spun că vor insista atât cât va fi nevoie pentru a genera schimbări palpabile.

Lipsa de reacție este calificată de către grupul de inițiativă drept „o sfidare a legislației, a bunului simț și o indiferență totală față de cazurile de încălcare a drepturilor cetățenilor Republicii Moldova, plătitori de impozite și votanți”.

Femeile amintesc despre angajamentele asumate la nivel național și internațional de către autoritățile statului.

„Degradarea stării de lucruri este posibilă inclusiv pentru că din legislația Republicii Moldova lipsește termenul de „malpraxis” cu referire la sistemul medical. Mai mult, nu există o legislaţie specifică în acest domeniu, care să stabilească și să reglementeze răspunderea civilă a instituțiilor medicale sau a medicilor și asistenților medicali”, se menționează în apel.

Mamele cer și alte reforme majore pentru a asigura respectarea tuturor drepturilor pacientului, precum și asigurarea condițiilor de muncă adecvate personalului medical.

Pe termen scurt, mamele cer organizarea unei ședințe publice la acest subiect cu participarea reprezentanților instituțiilor statului și societății civile. Pe termen mediu, grupul de inițiativă spune că va insista inclusiv pe ajustarea legislației prin introducerea termenului de „malpraxis” și pe adoptarea Legii protecției avertizorului de integritate.

Amintim că, pe data de 12 ianuarie, un grup format din 98 de femei au depus o declarație la Guvern prin care reclamă corupție, incompetență și rele tratamente în sistemul medical perinatal, context în care au cerut intervenția imediată a premierului și a șefilor altor instituții de resort. Inițiativa a fost susținută și de câteva zeci de organizații neguvernamentale.

Ulterior, alte peste 4.600 de persoane s-au solidarizat cu grupul de inițiativă și au semnat o petiție online prin care au cerut un plan de acțiuni complex pentru îmbunătățirea serviciilor medicale perinatale. Nici până astăzi Guvernul nu a venit cu vreo reacție în acest sens.

Vezi și:

Centrul Național Anticorupție a examinat cele 98 de istorii ale mamelor. Răspunsul oficial al instituției

Ministerul Sănătății a examinat petiția celor 98 de mame. Ce prevede Planul de acțiuni pentru îmbunătățirea serviciilor medicale

„Autoritățile greșesc când tratează subiectul superficial”. Pavel Filip nu le-a răspuns celor 98 de mame

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.