Știri

73 de loturi de pește cu paraziți, importate în Moldova. Urmau să ajungă în școli, grădinițe și în alte instituții de stat

Postat de octombrie 10, 2019 No Comments

73 din 124 de loturi de pește congelat, care au ajuns în Republica Moldova, conțineau paraziți. Acestea urmau să ajungă în piață, în instituțiile de învățământ, în cele medicale și în penitenciare. Neregulile au fost depistate în urma verificărilor efectuate în perioada 20 august – 4 octombrie curent. Anunțul a fost făcut astăzi de prim-ministra Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă.

Verificările au avut loc la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și la Centrul Republican de Diagnostică Veterinară, care este laboratorul specializat de verificare, inclusiv a peștelui.

„În contradicție cu prevederile legale, laboratorul nu a informat ANSA despre neregulile depistate, astfel încât toate loturile primeau certificatul veterinar și dreptul de a importa și comercializa peștele neconform pe piața noastră.

În posturile vamale de frontieră sunt prelevate probe din loturile din produsele importate. După sigilare, acestea ajung la laborator pentru efectuarea analizelor. Angajații laboratorului efectuează analizele şi trebuie să introducă datele în Sistemul Informațional de Management al Laboratoarelor, cu specificarea expresă a conformităţii sau neconformităţii produsului. Aceasta, de fapt, nu s-a întâmplat”, a menționat prim-ministra.

Mai mult decât atât, rezultatele testelor de laborator nu erau prezentate nici pe suport de hârtie celor de la ANSA. După efectuarea analizelor, datele trebuiau să fie accesibile responsabililor de la ANSA. În cazul în care probele de laborator sunt neconforme, ANSA ar trebui să întreprindă măsuri de rigoare, care includ și nimicirea loturilor. Nici acest lucru nu s-a întâmplat.

În context, Maia Sandu a solicitat să fie întreprinse următoarele acțiuni:

  1.  ANSA să inițieze o anchetă de seviciu, cu suspendarea responsabililor din Agenție și ai managementului laboratorului.
  2. Ministerele Educației, Justiției și Sănătății să emită o circulară tuturor instituțiilor subordonate să efectueze o verificare minuțioasă a loturilor de pește achiziționate în ultima perioadă.
  3. Poliția și angajații ANSA să efectueze controale în piețe și în locurile de vânzare a peștelui de import, pentru a preveni comercializarea peștelui infestat.
  4. Introducerea companiilor implicate în această schemă în lista de interdicție a Agenției de Achiziții Publice, ca să nu mai poată livra niciodată produse instituțiilor publice.
  5. Ministerul Educației să emită recomandări comitetelor de părinți, administrațiilor școlilor și inspecției școlare să verifice calitatea și condițiile de păstrare a peștelui în cantine și bucătării.

Pe acest fapt a fost deschisă o cauză penală.

Lasă un comentariu