Campania „Let’s Talk” a ajuns la Orhei! Tinerii, părinții, cadrele didactice și APL au aflat cum să prevină sarcina în adolescență

În anul 2018, peste 2.000 de adolescente din țara noastră au rămas însărcinate neplanificat. În raionul Orhei, în cele 10 luni ale anului 2019, 22 de adolescente au aflat că vor deveni mame. Pentru a ști cum pot preveni acest fenomen, zeci de tineri, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai administrației publice locale și ai Inspectoratului…

Guvernul propune 10 acțiuni imediate pentru a îmbunătăți alimentația copiilor în școli și grădinițe

Operatorii economici, fondatorii și administratorii nominali ai acestora, care nu și-au îndeplinit obligațiile asumate în cadrul procesului de achiziție publică privind alimentația copiilor în școli și grădinițe, vor ajunge în „lista neagră” a Guvernului și nu vor mai putea participa la asemenea licitații, chiar dacă-și vor înregistra alte companii. Prevederea a fost inclusă în Planul de…