Programul schimburilor în taberele de odihnă din afara Chișinăului

Graficul schimburilor în taberele de odihnă aflate în afara orașului Chișinău, în sezonul estival 2018, a fost publicat de Direcția generală educație, cultură, tineret şi sport. Majoritatea taberelor dintre cele 11 prezentate vor fi deschise până la sfârșitul lunii august.  Portalul Suntparinte.md a expediat către DGECTS, pe data de 26 iunie curent, o solicitare privind repartizarea…

Mihai Stratulat, despre sistemul pediatric: „Umplem spitalele cu copii, pentru că trebuie să suplinim bugetul spitalelor cu bani”

„Voi știți cum lucrează sistemul pediatric din Republica Moldova? Nicicum. Avem protocoale bune, dar implementare proastă! Am să vă vorbesc astăzi despre două spitale, care eu consider că ar trebui închise, unul dintre ele – parțial închis”. Este un fragment din mesajul pe care l-a scris pediatrul Mihai Stratulat pe profilul său de Facebook.  În…

Salariile profesorilor vor fi majorate cu 8%

Profesorii vor primi salarii mai mari, începând cu 1 septembrie curent. Salariul de funcție al cadrelor didactice și al personalului științifico-didactic din instituțiile de învățământ finanțate de la buget va fi indexat cu 8%. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri.  Astfel, salariul de funcție al unui rector va…

Lista medicamentelor pentru trusa de vacanță, de la pediatrii Dorina Agachi și Mihai Stratulat

Orice vacanţă înseamnă o schimbare de mediu pentru copii. Fiecare dintre ei poate reacţiona diferit la noul program, la schimbările apărute în alimentaţie, la aerul curat de la munte sau la excesul de soare. Iată de ce trusa medicală de vacanță pentru copii este obligatorie în bagajul familiei, indiferent dacă vă petreceți vacanța la mare,…

Ask a MOM Family Pool Day: O zi întreagă de bălăceală în piscină și surprize pentru părinți și copii

Miercurea viitoare, 11 iulie, va fi o zi plină de distracție pentru întreaga familie. Ask a MOM vă invită să vă răcoriți la piscină împreună cu cei mici la Complexul Turistic „Costești”. Prețul unui bilet este de 150 de lei și include: șezlong, înghețată, stafide și nuci, apă și suc, precum și multe cadouri de la…

„Bunele, pentru ce sunt oglinzile de pe acoperișul casei?”. Vizionați primul desen animat despre energia verde

„Pentru ce sunt oglinzile de pe acoperișul casei?”, „Morișca de la marginea satului e tot pentru a încălzi apa?” – sunt doar câteva dintre întrebările la care bunicul i-a răspuns lui Nicușor. Este vorba despre un desen animat informativ despre sursele alternative de energie, realizat, în premieră, de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE).  Primii care…

Conferința IACB 2018 – cel mai mare eveniment din România dedicat specialiștilor și părinților care trăiesc zi de zi cu autismul

Aflat la cea de-a doua ediție, conferința IACB 2018 (International Autism Conference Bucharest) aduce la București și în acest an specialiști români și internaționali consacrați în domeniul autismului, devenind în mod firesc cel mai important eveniment din domeniul autismului. Conferința este organizată de către AITA – Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism – și se va…

În acest an, elevii nu vor merge la școală pe data de 1 septembrie. Orarul vacanțelor și al examenelor

Elevii din Republica Moldova vor începe anul de studii pe data de 3 septembrie, întrucât prima zi de toamnă pică într-o zi de sâmbătă.  Anul școlar 2018-2019 va avea următoarea structură, conform Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal: semestrul I: 3 septembrie – 21 decembrie, 2018; semestrul II: 9 ianuarie – 31 mai, 2019.…

La 7 ani, înscriși direct în clasa a cincea. În Școala auxiliară-internat din Congaz nu există clasa întâia

Copiii cu vârsta de 7 ani sunt înscriși direct în clasa a cincea, deși nu au frecventat niciodată clasa întâia. Se întâmplă în Școala auxiliară-internat din localitatea Congaz, Găgăuzia. Administrația școlii refuză să organizeze clasa întâia, deoarece sunt puțini copii, iar soluția pe care o propune este înscrierea lor în clasa a cincea, alături de…