Skip to content Skip to footer

Soții Moraru: Noi avem nevoie de copiii noștri

Cei slabi fug, iar cei puternici luptă. Aceste cuvinte pot fi atribuite soților Ruslan și Ana Moraru, care sunt un exemplu demn de putere, dragoste și optimism. De 11 ani și-au unit destinele, iar rodul iubirii lor sunt copiii Bogdan și Mădălina.

Bogdan s-a născut perfect sănătos, iar la vârsta de două luni a avut o infecție severă în organism care i-a afectat creierul, din cauză că nu a fost depistată la timp. După ce a stat patru zile în comă, a fost diagnosticat cu Paralizie Cerebrală Infantilă (PCI).

Ruslan și Ana susțin că afecțiunea fiului i-a făcut mai puternici și mai uniți și nu s-au gândit nicio secundă să-l abandoneze. Ei ne-au spus: „Noi avem nevoie de copiii noștri”. Datorită celor care le-au fost alături, au decis să rămână împreună și să facă tot posibilul pentru fericirea copiilor.

Suntparinte.md a petrecut o zi de duminică alături de familia Moraru și cei doi copii ai săi, care ne-au arătat că orice copil trebuie să aibă o copilărie fericită și să fie iubit, indiferent de situație.

dg8_0420

Părinții spun că au primit cu greu vestea despre afecțiunea lui Bogdan. Ana povestește că, împreună cu soțul său, mult timp nu au acceptat ideea că Bogdan este diferit de alți copii.

dg8_0402-copy

Ruslan ne povestește că societatea noastră nu acceptă copiii cu asemenea dizabilitate. Atunci când ies la plimbare, oamenii reacționează diferit decât de obicei. De aceea, soții încearcă să-i acorde lui Bogdan toată afecțiunea și dragostea lor. Ei susțin că cel mai important pentru un copil e să simtă că este iubit.

dg8_0355

De obicei, diminețile în familia Moraru încep la ora 07:00. Duminică i-am surprins în momentul în care copiii își făceau igiena de dimineață. Mădălina se descurcă singură cu spălatul dinților, în timp ce Bogdan este ajutat de tata să se spele pe față.

dg8_0345

Mădălina este mezina familiei. Soții Moraru au decis cu greu să aibă un al doilea copil. Ana susține că „după șase ani, am decis să facem acest pas. Ne era frică. Am dat toate analizele, ca să ne asigurăm că copilul va fi sănătos”.

dg8_0407

Ora 8:00 – micul dejun. Ana îl ajută pe Bogdan să mănânce. Lui îi plac în special biscuiții cu lapte.

Până la vârsta de trei ani, Bogdan a urmat mai multe cursuri intensive de tratament. El își poate exprima emoțiile, zâmbește și se supără atunci când cineva ridică tonul vocii.

dg8_0280

dg8_0283

Pentru ca mușchii să nu se atrofieze, Bogdan trebuie să facă zilnic exerciții. Acasă, părinții au fixat pe perete o bară de sprijin pentru Bogdan. Astfel, el învață să stea în picioare de sine stătător.

dg8_0286

Mădălina îl iubește foarte mult pe „badea” – așa îi spune ea lui Bogdan – și încearcă să se implice în toate activitățile pe care le face Bogdan. Îl ajută să facă exerciții și se joacă împreună. Ana ne povestește că, atunci când Mădălina are dispoziție bună, se apropie de Bogdan, îl cuprinde și îl drăgostește.

dg8_0292-copy

Premergătorul este un obiect foarte important pentru Bogdan, deoarece îl ajută să își coordoneze pașii. Mădălina nu scapă ocazia să se plimbe pe patru roți. Așa că un simplu exercițiu s-a transformat într-o distracție.

dg8_0299

Mădălina schimbă rolurile și îi spune lui Bogdan să-i ia locul. Joaca provoacă multă voie bună.

dg8_0328

Cu ajutorul mai multor pernuțe cu lipici, Bogdan își dezvoltă motricitatea și coordonarea mișcărilor.

dg8_0310

În casa familiei Moraru sunt multe cărți. Ana lucrează la o editură și, atunci când este editată o carte, neapărat aduce un exemplar acasă. Mădălina în fiecare zi o întâlnește pe Ana cu următoarea întrebare: „Ce carte mi-ai adus astăzi?”.

dg8_0319

Mădălinei îi plac cărțile. Cu multe emoții, povestește tot ce vede în ele. Dintre toți membrii familiei, tatăl ascultă cel mai bine.

dg8_0375

Autoritățile i-au propus Anei să fie asistent parental pentru Bogdan, însă ea spune că acest lucru nu este o soluție pentru ei.

Zilnic, Bogdan trebuie să iasă la plimbare. Ana nu poate să-l scoată singură din casă, deoarece familia locuiește la etajul patru, într-un bloc unde nu există ascensor. „El este greu și eu nu-l pot ridica. Dacă ar sta soțul acasă, atunci riscăm să pierdem apartamentul, care i-a fost acordat de la serviciu”, a menționat Ana.

Astfel, de luni până vineri, Bogdan frecventează Serviciul de zi pentru copii cu nevoi speciale din cadrul Centrului Municipal de Plasament și Reabilitare pentru Copii de Vârstă Fragedă. Acest lucru i-a permis Anei să se angajeze și să contribuie și ea la bugetul familiei, în condițiile în care cheltuielile sunt foarte mari.

dg8_0334

La centru, pe lângă exercițiile pe care Bogdan le face zilnic împreună cu specialiștii, îi place să asculte muzică de relaxare. Acasă, de obicei, cântă împreună cu Mădălina la pian.

dg8_0417

Specialiștii de la centru îl ajută pe Bogdan să realizeze diverse lucrări. Mama a pus pe perete câteva dintre acestea.

Soții Moraru spun că întâmpină mari dificultăți din cauză că grupa pe care o frecventează Bogdan este pentru copii mai mici ca el, de până la 7 ani. Bogdan are 9 ani și, la fiecare trei luni, Ana și Ruslan sunt nevoiți să scrie cerere pentru ca el să fie acceptat în continuare în grupă. În municipiu nu există grupe pentru copii cu grad sever de dizabilitate cu vârsta mai mare de 7 ani.

dg8_0381

În timpul liber, mai ales în zilele de odihnă, Ruslan și Ana sunt alături de copii. Se joacă, răsfoiesc cărți, dau volumul muzicii mai tare și dansează.

dg8_0364

Ciocolatele au fost pregătite pentru noi, echipa de la Suntparinte.md. :)

dg8_0263

Pauză de ceai. Napolitanele sunt preferatele Mădălinei.

dg8_0400

Copiii îl iubesc pe tata!

Specialiștii spun că îmbrățișările au efecte terapeutice: redau încrederea în sine, oferă organismului un sentiment de protecție, o stare de liniște și relaxare.

dg8_0452

Soții Moraru spun că rar își permit să iasă împreună în oraș, iar Mădălina simte cel mai mult acest lucru. Ea merge la cafenea sau la distracții ori cu mama, ori cu tata, deoarece unul dintre părinți trebuie să stea acasă cu Bogdan. De aceea, când a auzit că o să meargă la plimbare, a insistat să îmbrace rochia roșie – preferata ei.

dg8_0483

Ana și Ruslan se confruntă cu un șir de probleme, iar una dintre acestea este deplasarea împreună cu Bogdan. „Este foarte greu și nu-mi imaginez cum să te descurci de unul singur. Soțul îl duce pe Bogdan la centru și pe Mădălina la grădiniță, tot el îi aduce acasă. Eu le pregătesc micul dejun, cina și am grijă să avem o atmosferă caldă în casă”, a precizat Ana.

dg8_0489

Ruslan și Ana sunt un exemplu. Ei susțin că este greu să menții o familie când există atâtea dificultăți, dar nu este imposibil. Principalul lucru e să știi să cedezi. Soții spun că au mare noroc de nașii de cununie și de prietenii lor, care îi primesc așa cum sunt și îi ajută. Datorită lor au rezistat.

Singurul sprijin din partea statului pentru familia Moraru este pensia de invaliditate acordată lui Bogdan. Soții nu primesc un alt tip de suport, dat fiind faptul că sunt angajați în câmpul muncii și venitul lor depășește venitul lunar minim garantat stabilit de stat pentru familiile care necesită ajutor social. Și căruciorul lui Bogdan a fost oferit de către o organizație de caritate din altă țară.

Paralizia cerebrală infantilă este o boală cauzată de afectarea creierului, ce se manifestă de obicei la o vârstă fragedă şi se caracterizează prin disfuncţii locomotorii: paralizie, slăbiciunea muşchilor, dereglarea coordonării și mişcări involuntare. Copiii care sunt diagnostigați cu această boală au șanse mari să se integreze în societate, pot merge la școală în rând cu toți copiii și pot avea o viață independentă.

Potrivit Centrului Național de Management în Sănătate, în 2015, în Republica Moldova erau 1.637 de copii diagnosticați cu Paralizie Cerebrală Infantilă. Din numărul total, 1.496 de copii au grad de invaliditate.

Fotografiile au fost realizate de Dan Guțu

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.