„Am bătut la multe uși pentru a apăra drepturile copilului nostru”, spun Olga și Gheorghe Tataru. Au trei copii, locuiesc în satul Vălcineț din raionul Călărași și, la sfârșit de an școlar, au fost gazdele echipei Suntparinte.md.
Nicoleta este mezina familiei. Atunci când urma să meargă la grădiniță, părinții ei s-au lovit de birocrație și de ușile unor instituții publice din raionul Călărași. Incluziunea educațională era valabilă doar pentru ciclul școlar, nu și pentru grădiniță, așa că părinții au insistat să li se ofere transport, persoană de suport și cadru didactic de sprijin pentru fiica lor. Acum Nicoleta a absolvit clasa I. La școală are prieteni și colegi, iar acasă – o familie iubitoare.
Nicoleta își petrece jumătate de zi la școală. Pentru a nu obosi prea repede, profesorii au plasat în mijlocul clasei un fotoliu. La pauze, fotoliul obișnuit este schimbat cu un scaun rulant, obținut cu susținerea Asociației „Dorința” de la Călărași, care-o ajută pe Nicoleta să se deplaseze. Implicarea societății civile schimbă viața copiilor cu nevoi speciale, iar acest lucru îl confirmă și experiența familiei Tataru.
Colegii s-au împrietenit repede cu Nicoleta, mai ales că unii o cunosc încă de la grădiniță. La școală se ajută unul pe celălalt, iar după ore, uneori, câteva colege vin acasă la Nicoleta pentru a se juca împreună.
Am întrebat-o pe Nicoleta dacă are vreun prieten în clasă. „Cristina”, a răspuns ea.
Școala nu este adaptată complet pentru copiii cu nevoi speciale. Ar mai avea nevoie de o rampă de acces, de holuri fără scări. „Copiii sunt cei mai receptivi la incluziune. Am avea nevoie de multe lucruri, așa că anul acesta resursele vor fi alocate pentru a face școala mai accesibilă. Școala trebuie să fie pentru toți copiii”, a spus directoarea Școlii Primare din satul Vălcineț, Natalia Curmei.
Când e pauza de masă, toți copiii merg la cantina școlii.
Nicoleta nu are persoană de sprijin, așa că ea este ajutată mereu de cadrul didactic. Mama i-ar putea deveni persoană de suport, însă doar după ce Direcția asistență socială de la Călărași va aproba solicitarea părinților.
Educația muzicală – una dintre disciplinele preferate ale Nicoletei. La școala din Vălcineț este un pian, un acordeon și o sală festivă – suficient pentru ca elevii să cânte și să învețe împreună.
La educația fizică, doborârea popicelor este unul dintre jocurile preferate ale copiilor. Două echipe – același obiectiv.
Nicoleta are nevoie de susținerea cadrului didactic.
După ore, toți copiii merg acasă. Nicoleta pleacă cu un microbuz special, asigurat de către gimnaziul din Vălcineț.
Uneori, mama și tata sunt cei care trec pe la școală după fiica lor.
Nicoleta și părinții au revenit acasă.
„Cu ce noutăți vii azi de la școală!?” – întrebarea care ar trebui să inițieze o discuție în fiecare familie.
Prânzul acasă. Familia are timp să vorbească și să-și planifice restul zilei. Nicoleta are un frate și o soră – Gheorghe și Elena.
După masă, cei trei frați au timp să se joace.
Nicoletei îi place să-și „dădăcească” păpușile și să citească cu Elena, sora mai mare.
Tatăl îi este alături și o ajută să-și facă temele pentru acasă. Periodic, Nicoleta trece prin ore de reabilitare la Chișinău și prin intervenții chirurgicale. „Vrea să meargă – asta spune mereu. Facem tot ce putem acum cât e mică. Muncesc, împrumut, doar să-mi ajut copiii”, spune tatăl Nicoletei.
„Am bătut la multe uși pentru a apăra drepturile copilului meu. La un moment dat, aveam impresia că mă cunosc toți cei de la Direcția asistență socială Călărași. Părinții ar trebui să nu cedeze ușor”, ne-a spus mama Nicoletei, Olga Tataru.
La Vălcineț, muncile în jurul casei sunt cele care cheamă toată familia afară.
Tatăl nu are un loc de muncă stabil.
Pentru Nicoleta urmează alte zile de recuperare și alte operații, pentru care părinții încearcă să adune bani. Înainte sunt lunile de vacanță; în toamnă, începutul unui nou an școlar – clasa a doua pentru Nicoleta.
Fotografiile au fost realizate de Gabriel Encev
Autor: Alina Găină